Universitatea a câștigat lejer în fața Unirii Urziceni și îndrăznește să spere la salvarea de la retrogradare. Misiunea de a salva echipa îi va reveni în cele din urmă lui Aurel Țicleanu, cel cu care Știința a început campionatul.
După un început timid, oltenii au prins curaj, ajutați și de apatia evidentă a oaspeților, iar omul de gol al ultimelor etape, Subotic, a trecut în două rânduri pe lângă deschiderea scorului în prima jumătate de oră. Nu a mai ratat a treia oară, de data aceasta de la punctul cu var, după un penalty scos de Stoianof. Dorel Stoica a dus și el la bun sfârșit un asediu prelungit la poarta lui Curcă și a pus capăt meciului încă de la pauză.
Cu punctele în buzunar, oltenii și-au permis să iasă la joc și după pauză, iar scorul a luat proporții, de data aceasta Firțulescu fiind „responsabil” cu finalizarea. Oaspeții s-au trezit și ei pe final, dar nimic nu s-a mai întâmplat. Victoria cu Unirea îi dă Științei dreptul să mai spere în miracole.
Adriane, nu uita că în cantonament am fost pe banii mei și nu i-am văzut înapoi Laurențiu Reghecampf către Adrian Mititelu
CLICK AICI pentru comentariul text
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER